Sărbătorile pascale ne prind iar împărţiţi în grupuri antagonice, fie că vorbim de comunităţile profesionale, fie de societatea românească în general. Profesionalismul scăzut şi dedicarea liderilor altor cauze decât comunitatea pe care o reprezintă, par sa fie unele dintre cauzele întârzierii din toate zonele vieţii.

La răscruce de vânturi şi timpuri, pare că suntem condamnaţi să fim cadorisiţi cu tot felul de predicatori, încă de la lovitura de stat din decembrie. Niciunul nu a convins însă că e dispus să meargă până la capăt pentru poporul său, precum Isus Cristos.

Nu unul, ci chiar mai mulţi dumnezei mondiali şi-au trimis fiii să ne lămurească de bunele lor intenţii colonialiste. Cu toţii vor să ne introducă cu forţa sau cu protocolul de cooperare în raiul lor cu bunătăţi de mâna a doua. Nu cer nimic, acolo, nişte petrol, aur, depozite pentru E-uri, pepinieră de cultivat medici la balot, drept de preempţiune la cultivat (anti)corupţie şi calcul pe lună plină, sau la coloană infinită cu patrioţi.

Toţi tribunii s-au retras pe rând din afacerile cu sentimente naţionale cu conturile pline, în ciuda unor mici restricţii de mişcare impuse de justiţie, după ce au asistat complici la ruperea gardurilor din agricultură şi industrie. Nu înainte de a-şi lăsa urmaşii botoxaţi la butoane în voievodate.

Mai divizaţi ca oricând între foştii răspândaci de partid unic şi multiculturnici sorosişti  ne scuzăm în permanenţă decizia de a stârpi liderii cu lipici la bunurile statului, cu o amânare pentru limpezirea scenei internaţionale.

I-am dat un picior seniorului ţărănist, am înlocuit regele cu surogate şi ne amăgim cu înintaşii care au îndrăznit să înfrunte duşmanii, astăzi prieteni dezinteresaţi.