Liviu Alexa încă o pierdere grea. 200.000 de lei campania contra Ovidiu Vasu, CS U Cluj
Magistraţii Tribunalului Cluj l-au condamnat luni 11 iunie, pe Liviu Alexa, patronul trustului Ziar de Cluj- NCN, la plata sumei de 200.000 de lei către Ovidiu Vasu, directorul CS Universitatea Cluj, pentru calomnie.
Vasu i-a cerut în instanţă lui Alexa daune morale de 500.000 de lei, după o campanie media de peste 20 de articole, menite să-l facă să demisioneze de la conducerea clubului sportiv universitar, pentru a-i face loc calomniatorului.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii OVIDIU VASU EMILIAN şi CLUBUL SPORTIV “UNIVERSITATEA” CLUJ-NAPOCA, în contradictoriu cu pârâţii CALL MANIA SRL, PAGINA CIUDATULUI SRL, LIVIU ALEXA DORU ALIN, DRAGOTĂ GABRIELA LUMINIŢA, LUNGU VICTOR EUGEN MIHAI, MOLDOVAN FLORIN CONSTANTIN şi în consecinţă: Constată încălcarea de către pârâţi a dreptului la propria imagine, reputaţie şi onoare, prin publicarea cu rea-credinţă a unor informaţii defăimătoare la adresa reclamanţilor. Obligă pârâţii să nu mai publice informaţii neadevărate, care aduc atingere onoarei, demnităţii, reputaţiei şi imaginii reclamanţilor. Obligă pârâţii în solidar să plătească reclamantului Vasu Ovidiu suma de 100.000 lei şi reclamantului Clubul Sportiv “Universitatea” Cluj-Napoca suma de 100.000 lei, cu titlu de daune morale. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi împotriva pârâtului OLARIU EUGEN IOAN. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Apelul şi motivele de apel se depun la Tribunalul Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 11.06.2018.
Victor Lungu s-a documentat cu patronul
Redactorul şef al publicaţiei Ziar de Cluj, Victor Lungu respectiv jurnalistul Florin Moldovan de la acelaşi trust de presă, au afirmat în cursul dezbaterilor, audiaţi fiind în faţa judecătorului de la Tribunalul Cluj, că materialele scrise de aceştia, o opinie, respectiv un pamflet, despre Ovidiu Vasu, managerul CS Universitatea, nu au fost documentate, nefiind necesar.
Procesul intentat de Ovidiu Vasu, managerul Clubului Sportiv Universitatea Cluj împotriva a 5 jurnalişti care i-au denigrat imaginea a început cu interogarea celor doi, urmând să răspundă acuzaţiilor Liviu Alexa, Gabriela Dragotă şi Eugen Olariu.
Ovidiu Vasu le-a cerut lui Liviu Alexa şi administratorilor Call Mania SRL, Pagina Ciudatului SRL şi jurnaliştilor, în solidar, despăgubiri morale în cuantum de 500.000 de lei, jumătate pentru el, jumătate pentru club, pentru cele 21 de materiale de presă publicate în primăvara trecută, ce se constituie, în opinia reclamantului, în cadrul unei campanii de denigrare a imaginii sale, menită să-i provoace şi demisia din cadrul clubului sportiv studenţesc.
Lungu şi-a asumat toate articolele semnate în ziar, cum ar fi Dragan Petricevic: “Ii cer public domnului Ovidiu Vasu sa achite datoria fata de sportive si staff. Sunt 15 premieri pentru 15 victorii muncite. S-a terminat cu mentalitatea de Daciada!” (Citiţi aici) sau Liviu Alexa: “Ovidiu Vasu trebuie să demisioneze. Chem fanii U-işti în ajutor ca să îl dăm jos pentru că a falimentat moral şi sportiv Universitatea Cluj”. DETALII INCREDIBILE (Citiţi aici)
“E material de opinie, nu e anchetă, nu e investigaţie, nu am făcut verificări, nu am obligaţia de a face verificări. Opinia nu presupune verificarea informaţiilor, ancheta şi investigaţia da. În materialul de opinie nu se mai fac verificări şi îţi poţi permite anumite licenţe. Am preluat ca atare opinii ale unor persoane avizate, precum antrenorul Petricevic, Şerban Rădulescu”, a spus Victor Lungu în faţa instanţei de judecată.
Documentare cu patronul subiect
Cât despre sursele de informaţie, Lungu a dezvăluit că legat de afirmaţia privind falimentarea clubului, a stat de vorbă cu Liviu Alexa.
“Am stat de vorbă cu Liviu Alexa, cum a luat clubul, multe alte lucruri, surse publice şi înregistrate, cu excepţia celor care nu se pot divulga”.
Lungu a emis şi un punct de vedere faţă de litigiul dintre directorul clubului şi patronul de presă, ajuns în faţa instanţei.
“Din punctul meu de vedere ar trebui să existe o discuţie între Vasu şi Alexa, în sensul că ei au o problemă. Ei ar trebui să-şi pună întrebări în faţa instanţei”.
Legat de relaţia sa cu Alexa, Lungu a afirmat că este una de colaborare între firma sa şi a patronului de presă şi că poate refuza unele subiecte, cum s-a şi întâmplat.
După ce a spus că nu este necesar să se documenteze pentru o opinie, a revenit, nuanţându-şi poziţia. De fapt s-a documentat, din declaraţiile unor personalităţi, faţă de neachitarea primelor pentru sportive. Nu şi dacă clubul putea achita acele prime. Afirmaţia privind falimentarea clubului a fost făcută de Rădulescu şi Petricevic.
Lungu a mai spus că nu a ştiut atunci că plata primelor putea fi făcută în limita bugetului, buget adoptat abia în luna aprilie.
Întrebat ce s-a întâmplat cu ancheta pe care a anunţat-o, legat de falimentarea clubului, Lungu a spus că poate a demarat-o, a fost dusă la capăt, dar că nu a mai considerat necesar să o publice, pentru că probabil nu merita.
Lungu a mai susţinut că prin materialele de opinie nu a urmărit demisia lui Vasu, ci ca lucrurile să se schimbe în bine la club. Totuşi este de părere că demisia era cea mai onorabilă soluţie, pe care o cereau cei care i-au sesizat despre problemele de la club.
Redactorul şef a mai explicat că redarea dreptului la replică a reclamantului Ovidiu Vasu, în maniera ironică, ţine tot de opinia celui care l-a înregistrat.
Patronul Alexa participă la şedinţele de redacţie
Florin Moldovan şi-a asumat şi el pamfletul “Spânzurătoarea” şi “X şi O”, odată omologate ca sporturi, ar putea deveni noi motive de mândrie pentru conducătorii U Cluj care se laudă cu medaliaţii la scrabble. (Citiţi aici)
Moldovan a răspuns solicitărilor din interogatoriu, că şeful său este redactorul şef Victor Lungu, că patronul Liviu Alexa participa la şedinţele de redacţie câteodată, dar că redactorul alegea forma de publicare a subiectului.
Pârâtul a făcut referire şi la ceea ce l-a inspirat în pamfletul cu spânzurătoarea, respectiv un articol de pe site-ul clubul sportiv. A mai spus că nu vede cum un simplu pamflet putea determina demisia lui Vasu, neavând o astfel de intenţie când l-a scris.
Articolele calificate de reclamant ca fiind o campanie dusă pentru demiterea sa, au apărut în publicaţiile trustului de presă, în condiţiie plasării echipei feminine de baschet U Cluj pe poziţia secundă în ediţia trecută a campionatului naţional, în urma solicitărilor din partea lui Liviu Alexa, adresate lui Ovidiu Vasu de a premia jucătoarele pentru performanţă.
Vasu susţine că Alexa e în conflict de interese
Ce a cerut instanţei Ovidiu Vasu, manager CS Universitatea Cluj
Să constate încălcarea de către pârâţi a dreptului la liberă exprimare şi a dreptului la propria imagine, reputaţie şi onoare prin existenţa unui confict de interese între pârâtul de rang 3 (Liviu Alexa) şi publicaţiile Cluj 100 %, Ziar de Cluj, NCN deţinute de firmele la care Liviu Alexa este acţionar sau administrator, realizat prin emisiunea sau articolele la care s-a cerut demisia subsemnatului Ovidiu Vasu şi prin publicarea cu rea credinţă a unor informaţii neadevărate, defăimătoare la adresa reclamanţilor.
Să oblige pârâţii să nu mai publice opinii sau informaţii neadevărate care să aducă atingere onoarei, demnităţii, reputaţiei şi imaginii reclamanţilor.
Obligarea pârâţilor la plata în solidar de daune morale în cuantum de 250.000 de lei, către reclamantul Ovidiu Vasu şi la plata sumei de 250.000 de lei către Clubul Sportiv Universitatea Cluj.
Procesul de calomnie intentat de directorul CS Universitatea, Ovidiu Vasu, afaceristului media Liviu Alexa a continuat vineri cu audierea profesorului universitar Sorin Grozav, preşedintele Consiliului de Administraţie şi antrenorul Dragan Petricevic. Amândoi au arătat că pârâtul nu îndeplineşte condiţiile minimale pentru a ocupa postul de manager al clubului, pe care şi l-a dorit.
Sorin Grozav a arătat că a fost nevoit să intervină, atunci când Alexa şi-a pus toate slugile din redacţie să atace atât pe Ovidiu Vasu, dar şi clubul sportiv universitar clujean. I-a arătat în cadrul unei întâlniri calomniatorului, că nu este potrivit să ocupe funcţia de director al Clubului Sportiv Studenţesc Universitatea, din simplul motiv că nu deţine studii superioare şi nici nu are experienţă de sportiv de performanţă.
Afirmaţia lui Grozav a fost susţinută şi de antrenorul Dragan Petricevic, care a spus că Alexa poate să dorească să devină orice, de la preşedinte la cosmonaut, dar că nu are ce căuta în funcţia de director al clubului sportiv, din aceleaşi motive invocate de Grozav, lipsa de competenţe.
Ovidiu Vasu l-a acţionat în instanţă pe Liviu Alexa, pentru campanie de defăimare a sa şi a clubului CS Universitatea, din primăvara trecută, cerându-i lui şi jurnaliştilor care au contribuit la cele peste 20 de articole, daune morale în valoare de 500.000 de lei.
Magistraţii Judecătoriei Cluj Napoca au dispus la sfârşitul lunii ianuarie, că deţinătorul publicaţiei Ziar de Cluj, Alexa Liviu Doru Alin trebuie să-i plătească suma de 500 de lei pe zi, reclamantului Vlad Sergiu Stănescu, începând din data de 22 septembrie 2017, până la publicarea unei sentinţe, dintr-un proces de calomnie pierdut de jurnalist în urmă cu doi ani.
Stănescu a câştigat în anul 2016, litigiul cu Alexa, după ce controversatul jurnalist a scris în toamna anului 2014, că acesta ar avea legătură cu o afacere suspectă, Sătmărenii Răzvan Micul şi fraţii Băbăşan aduc a GIO (Citiţi aici articolul). Materialul venea la o lună după ce petentul, CEO al firmei MindMagnet fusese răsfăţat într-un reportaj publicitar. Citiţi aici articolul)
Vlad Sergiu Stănescu este consultant financiar, CEO al firmei MindMagnet, cu domiciliul profesional înregistrat în comuna clujeană Chinteni. Liviu Alexa este lider detaşat în peisajul media, prin procesele de calomnie înregistrate pe rolul instanţelor de judecată clujene.
Printre victimele condeiului său toxic, se numără prorectorul UBB Ioan Bolovan, (unde de asemenea a ignorat decizia instanţei, în acest caz de a şterge articolul Bolovan, securistofilul de la UBB e un ipocrit, citiţi aici), Ovidiu Vasu, director CS Universitatea, (campanie de denigrare, cu un exemplu, Ovidiu Vasu trebuie să demisioneze , citiţi aici), Remus Florescu, preşedinte APPC (Asociaţia Profesioniştilor din Presa Clujeană).
Admiţând că Alexa se va conforma noii decizii judecătoreşti şi va publica dispozitivul sentinţei incriminate, va avea de achitat lui Stănescu suma de peste 60.000 de lei, sumă care va creşte cu fiecare zi de întârziere.
În decizia instanţei de judecată, din data de 14 octombrie 2016, Stănescu câştigase un leu daune morale, dar îl obligase pe Alexa să publice în site-ul Ziar de Cluj decizia magistraţilor.
Solutia pe scurt: Admite în parte apelul declarat de apelantul reclamant Stănescu Sergiu Vlad, împotriva Sentinţei civile nr. 11906/15.12.2014, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 22142/211/2014, pe care o schimbă în parte, după cum urmează:Admite în parte cererea formulată de către reclamantul Stănescu Sergiu Vlad, în contradictoriu cu pârâţii Alexa Liviu Doru Alin şi Tămaş Mihaela, şi în consecinţă: Obligă pârâtul Alexa Liviu Doru Alin să plătească reclamantului suma de 1 leu, cu titlu de reparaţii pecuniare a daunelor morale suferite de reclamant. Obligă pârâtul Alexa Liviu Doru Alin să publice integral, pe cheltuiala sa, online pe site-ul www.ziardecluj.ro, prezenta decizie. Respinge în rest cererea reclamantului. Obligă pârâtul Alexa Liviu Doru Alin să plătească reclamantului suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi suma de 260 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă.
Pentru că Alexa nu a respectat decizia judecătorilor, Stănescu a intentat un nou proces toamna trecută, iar magistratul a decis în data de 31 ianuarie 2018, că jurnalistul e bun de plată.
Solutia pe scurt: Admite în parte cererea formulată de reclamantul STĂNESCU SERGIU VLAD, în contradictoriu cu pârâtul ALEXA LIVIU DORU ALIN, Obligă pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 500 lei pe zi de întârziere, cu titlu de penalităţi, începând cu data de 22.09.2017 şi până la îndeplinirea efectivă a tuturor obligaţiilor stabilite în sarcina sa prin Decizia civilă nr. 1166/A/2016 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 22142/211/2014 al Judecătoriei Cluj Napoca. Respinge ca neîntemeiată solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la plata penalităţilor pentru neexecutare în cuantum de 1000 lei pe zi de întârziere începând cu data de 18.08.2017. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 31.01.2018.
Alexa a pierdut şi cu Daniel Metz
Magistraţii Tribunalului Cluj au respins vineri cererea de ordonanţă preşedinţială, din partea controversatului afacerist politician Liviu Alexa, care cerea obligarea lui Daniel Metz, managerul firmei multinaţionale NTT DATA, la a se abţine în a-l critica public.
Anterior Alexa îi ceruse explicaţii magnatului pentru că şi-a permis să finanţeze un post de radio fără să-i ceară permisiunea, drept pentru care Metz a deconspirat imediat ameninţările în cadrul unei conferinţe de presă. Prima instanţă de judecată dispusese ştergerea preluărilor din presă, de pe pagina de sociaizare, de la conferinţa incriminată.
Minuta Tribunalului Cluj
Solutia pe scurt: Admite în parte apelul declarat de DANIEL METZ împotriva Ordonanţei preşedinţiale pronunţată în dosarul Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o schimbă în parte şi, în consecinţă: Respinge cererea de ordonanţă preşedinţială formulată şi precizată de către reclamantul ALEXA LIVIU DORU ALIN în contradictoriu cu pârâtul DANIEL METZ. Ia act că părţile au arătat că vor solicita cheltuielile de judecată din apel pe cale separată. Decizia este definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16.03.2018.
Alexa i-a cerut explicaţii toamna trecută lui Daniel Metz, pentru intrarea pe piaţa media, prin înscrierea la competiţia pentru o frecvenţă radio, la care aspira şi el. Imediat managerul NTT DATA a relatat presei episodul, într-o conferinţă publică, declarând că nu înţelege să cedeze ameninţărilor.
În mod paradoxal, după ce a consumat importante fonduri pentru trustul său de presă, provenite dinspre Daniel Metz, tot Alexa a fost cel care l-a acuzat pe finanţator că îi produce pierderi de imagine şi l-a dat în judecată, cerându-i să înceteze cu atacurile din presă.
Lider absolut pe piaţa media clujeană, după numărul proceselor de calomnie, Alexa este o prezenţă constantă în sălile Palatului de Justiţie, tot mai multe victime cerându-i şi obţinând daune de imagine.
Reprezentanţii lui Daniel Metz, avocaţii Septimiu Put şi Dan Jitaru au solicitat egalitatea de arme pentru cele două părţi, în relatarea disputei din jurul competiţiei pentru obţinerea frecvenţei radio. Reclamantul (Liviu Alexa) se ascunde sub cupola presei, relatând pe larg despre conflict, în timp ce intimatul (Daniel Metz) nu poate avea aceleaşi arme, a susţinut Septimiu Put.
Avocatul a criticat şi urgenţa acţiunii, Alexa introducând ordonanţa preşedinţială la aproape două luni de la conferinţa de presă susţinută de Daniel Metz.
Gabriela Bucătariu, reprezentantul lui Alexa a cerut respingerea apelului, susţinând că după ce Daniel Metz şi-a închis contul de facebook, conformându-se deciziei primei instanţe, acesta nu ar mai mai interes în continuarea acţiunii.
Magistraţii au anulat practic decizia Judecătoriei, care impunea la finalul lunii ianuarie, decizii fără precedent în sarcina lui Daniel Metz, obligat atunci să se abţină de la alte aprecieri, în timp ce Alexa relata fără oprelişti.
Admite excepţia inadmisibilităţii petitelor a.1., a.2. şi a.3. din cererea adiţională depusă de către reclamant la dosar la data de 15.01.2018, şi anume prima liniuţă a fiecăruia din aceste petite, excepţie invocată de către pârât prin notele scrise depuse la dosar la data de 26.01.2018. Respinge petitele a.1., a.2. şi a.3. din cererea adiţională depusă de către reclamant la dosar la data de 15.01.2018, şi anume prima liniuţă a fiecăruia din aceste petite, ca fiind inadmisibile. Admite în parte cererea de ordonanţă preşedinţială formulată şi precizată de către reclamantul A.L.D.A. în contradictoriu cu pârâtul D.M. Obligă pe pârât să înlăture provizoriu, până la soluţionarea litigiului de fond, de pe pagina personală de Facebook, postarea conţinând înregistrarea conferinţei de presă din data de 08.11.2017 organizată de către pârât la sediul hotelului Opera Plaza din Cluj-Napoca. Obligă pe pârât să înlăture provizoriu, până la soluţionarea litigiului de fond, de pe pagina personală de Facebook, postările din data de 09.11.2017 şi din data de 10.11.2017 intitulate „Apel contra terorismului mediatic din Cluj-Napoca”. Obligă pe pârât să înlăture provizoriu, până la soluţionarea litigiului de fond, de pe pagina personală de Facebook, parţial, postările din data de 09.11.2017, şi anume următoarele expresii din postarea din data de 09.11.2017: „Nu mă voi apleca în faţa viermilor. Răul trebuie stârpit! Împreună putem face acest lucru”, precum şi postarea articolului publicat pe site-ul www.actualdecluj.ro intitulat „Primul om de afaceri clujean care-l acuză public pe patronul de presă Liviu Alexa că a făcut presiuni asupra sa”, cu descrierea „Cu golănii nu mai merge, unii s-au prins”. Obligă pe pârât, până la soluţionarea litigiului de fond, să se abţină de la formularea în mod direct de cuvinte sau expresii identice sau similare cu cele realizate în comunicările publice menţionate în cele trei aliniate precedente ale prezentei ordonanţe preşedinţiale, indiferent de modalitatea de comunicare a acestora. Obligă pe pârât, până la soluţionarea litigiului de fond, să se abţină de a instiga sau de a încuraja alte persoane să facă afirmaţii la adresa reclamantului identice sau similare cu cele realizate în comunicările publice menţionate în aliniatele precedente ale prezentei ordonanţe preşedinţiale sau să ia măsuri pentru boicotarea activităţii reclamantului. Respinge ca fiind neîntemeiat petitul a.5. al cererii de ordonanţă preşedinţială, astfel cum a fost formulată şi precizată. Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Ia act că pârâtul a arătat că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată. Fixează termen de 20 de zile de la luarea măsurilor dispuse prin prezenta ordonanţă preşedinţială, termen în care reclamantul poate introduce acţiunea în fond, sub sancţiunea încetării de drept a măsurilor dispuse. Provizorie şi executorie. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Apelul şi motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-Napoca, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.01.2018.
Mihai Bacalu