Site-ul de ştiri juridice şi culturale Muzica Instanţelor începe un serial de interviuri dedicate absolvenţilor de liceu şi de facultate. Cele mai inspirate materiale vor fi selectate pentru ediţia print a publicaţiei.

În principiu vom da prioritate profilului juridic, dar nu vom refuza pe nimeni, indiferent ce carieră doreşte să îmbrăţişeze, dacă răspunde la toate provocările de mai jos, cum a făcut şi domnişoara Novăcescu.

Dana Novăcescu ne-a surprins de la primul răspuns. Deşi are condei şi talent care o poate recomanda către o carieră în comunicare, Dana e mai tentată de Facultatea de Drept.

Muzica Instanţelor: Regreţi despărţirea de şcoală?

Dana Novăcescu: Nespus de tare. Pentru mine școala si mai ales liceul a fost o poveste a unei călătorii de inițiere. Plină de aventuri și realizări școlare frumoase, de libertate de exprimare, oportunități, deplasări prin țară si străinătate cu diferite proiecte, prietenii sincere, multe râsete  şi dezamăgiri, lecții de viață valoroase şi nenumărate momente care mi-au umplut sufletul de fericire. Școala a fost un mijloc spre toate reușitele mele și aproape toate oportunitățile de care am avut parte. M-a ajutat să devin puternică, fiind supusă de multe ori criticilor răutăcioase si trăind multe dezamăgiri, care mi-au adus multă supărare și m-au consumat, dar care au fost necesare pentru omul care sunt astăzi. Pe lângă toate informațiile și învățăturile acumulate de la profesorii mei, am învățat că voința mea îmi va defini  parcursul în acești ani grei. Că eu voi fi singura de care depinde succesul sau eșecul meu şi singura care hotărăște dacă va avea o experiență memorabilă sau banală. Am învățat să-mi dedic timpul lucrurilor care contează și care îmi aduc împlinirea sufletească de care am nevoie, că este timp suficient și pentru învățat și pentru trăit, doar voință să ai, restul vine pe parcurs. Cel mai important lucru pe care l-am învățat de la părinții mei în timpul acesta a fost ca deciziile mele să imi fie ghidate de inimă.

În toți acești 4 ani m-am dedicat, am muncit și m-am luptat ca dorințele mele să devină realitate, fiind și parte a Consiliului Elevilor și apoi președinta la nivel județean a acestei structuri. A fost provocare grea pentru mine, o mare responsabilitate și o mare onoare. Alături de echipa mea am luptat zi de zi si pentru apărarea drepturilor comunității de elevi si pentru nevoile lor, împotriva discriminării si a favoritismului prezent în școală noastră, fără frică, cu toate că știam că îmi poate aduce mie necazuri în viața de licean. Am încercat să îmbunătățesc multe în școala mea însă lucrurile nu se schimbă după cum si-ar dori un elev idealist. Știu însă că am lăsat în urma mea o altă mentalitate în randul elevilor. Că le-am transmis curajul si încrederea de a se lupta împotriva discriminării și pentru dreptul de a cunoaște adevărul. Am fost mereu trup si suflet pentru școala si comunitatea de elevi din care am facut parte. Pot spune că încă nu mi-am  luat la revedere de la școală, însă când o voi face voi fi împlinită, știind că o parte din mine va rămâne mereu acolo pe zidul din curte, pe care l-am pictat împreună cu prietenii mei: ca să rămână ceva esențial, simbolic, al trecerii noastre prin Colegiul George Coșbuc.

„Marea Frescă a Centenarului”, pe care noi am pictat-o, pe unul dintre pereții centralei termice, cu sprijinul NTT DATA Romania, înglobează în ea și zâmbetul nostru pentru cei care vor intra zi de zi in școală, făcându-le primirea și activitatea poate puțin mai frumoasă.

Am trăit, am simțit, am vibrat si am iubit  din plin fiecare moment.

Momentan nu vreau să mă gândesc că s-a terminat, vreau doar să mă bucur încă puțin de rarele ocazii, când mă întâlnesc cu colegii care vor pleca în străinătate și care pe parcursul anilor s-au transformat din colegi în prieteni dragi, vreau să mai văd locul din curtea mare, în care stăteam în cerc sub coșul de baschet, distrându-ne de prostiile făcute în timpul orelor și să mai trag  puțin de copilărie. Așa că voi încheia cu versul: timp, nu fi hain, lasă-ne să mai fim liceeni încă puțin!

MI: Seamănă şcoala reală cu filmele, gen Liceenii?

DN: Cu cele românești da, însă cu cele americane nici pe departe. Filmul Liceenii l-am văzut demult, îmi amintesc doar că nici noi nu ne înțelegeam   cu matematica, dublându-se suferința, fiind și pe germană. Și la noi erau certuri între  membrii din Consiliul Elevilor, pentru că își puneau interesul propriu înainte de interesul clasei şi se voia a fi înlocuiți. Mereu au existat cunoscutele categorii de elevi întâlnite în orice film cu liceeni, certurile și dramele provocate de dorința de a fi parte a unui grup cunoscut și memorabile scandaluri pe tema notelor. De asemenea în clasa a 9-a se făceau multe glume pe seama prieteniilor dintre băieți și fete. O întâmplare demnă de un film ar fi aceea în care s-a aflat că o colegă simpatizează un băiat din clasa a 11-a iar colegii au început să îl urmărească prin școală pe băiat, strigând după el numele colegei, uneori chiar și când îl vedeau pe geam. După o lună s-a ajuns ca toată școala să facă glume şi “meme-uri” pe seama asta. Aflând mai târziu că povestea s-a răspândit atât de repede, cu ajutorul unor profesori care au făcut din subiectul acesta tema zilei, povestind şi la clasă. În filmele americane mereu e vorba despre un concurs de popularitate şi o gașcă de fete rele care își doresc titlul de “Miss”. Din fericire, la noi în școală nu a existat așa ceva.

MI: Care e secretul notelor bune?

DN: Să nu înveți de frică că vei lua o notă mică, ci să înveți din curiozitate și dorința de cunoaștere.

Să ai încredere în tine!  

Iar cel mai important e să nu te dai bătut, când vezi o întrebare al cărei răspuns nu îl știi pe moment. Uneori știm mai multe decât suntem conștienți că știm si putem folosi cunoştinţele pe care le avem deja la orice test. La o simulare la germană, la subiectul 2, am luat 20 de puncte din 30, cu toate că nu îmi mai aminteam despre ce era vorba în operă respectivă și trebuia să fac o compunere de minim 2 pagini răspunzând la 5 întrebări. Ce am făcut? Mi-am luat timp de meditare și am folosit toate cunoștințele pe care le aveam şi câteva frânturi de memorie despre operă și le-am folosit cum am știut eu mai bine. Însă toate aceste cunoștințe nu le-am acumulat doar în sala de clasă ci și din experiențele trăite în afara ei. Așa că dacă vrei să ai note bune nu te rezuma doar la a merge acasă şi a citi ce ai în caiet. Experimentează cât poți, ieși în lume, depășește-ți limitările impuse de tine și doreşte-ți să cunoști ce înseamnă viața, în afara sălilor de clasă. Așa te vei descurca la orice test.

MI: Profesorii şi materiile preferate?

DN: Fiind fiică de profesori, mi-am apreciat şi respectat toți profesorii. Am încercat să iau ce-i mai bun din învățăturile și sfaturile lor și am avut norocul de a mă bucura de o relație de prietenie și înțelegere cu toate cadrele didactice de care am avut parte. Materiile mele preferate au fost germana, româna, franceza istoria şi engleza. Orele de română au fost cele mai memorabile, având parte de o profesoară (Geanina Zegreanu) care ne iubea și care ne aprecia și încuraja talentele, fie ele în cadrul orei de română, sau în cadrul activităților noastre extraşcolare. La fel și profesoara noastră de TIC (Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor, Liliana Oțel) care mereu ne împărtășea sfaturi valoroase şi ne ruga mereu să avem grijă de puritatea sufletelor noastre. Profesoara de franceză, care a fost prima care m-a dus la un concurs de muzică și m-a făcut să îndrăgesc limba franceză, ne-a câștigat simpatia tuturor, prin finețea şi rafinamentul ei în relația cu noi și avea o seninătate aparte în privire. Profesoara de logică (Bătinaș Adriana) care observa mereu dacă vreun elev este supărat sau schimbat, mi-a fost alături și mi-a dat putere în momentele grele. Și nu în ultimul rând diriginta mea, Oana Tomoioagă, profesor de engleză care ne-a învățat că mai întâi de toate trebuie să fim oameni. Dânsa ne-a fost într-adevăr un prieten de nădejde, provocându-ne imaginația de câte ori avea ocazia și punându-ne să creăm scenete memorabile. Mi-am îndrăgit toți profesorii și cred că și ei pe mine și asta a adus un plus de fericire experienţei mele.

MI: Profesorii şi materiile nesuferite?

DN: Nu am vrut să am profesori sau materii nesuferite, pentru că știam că doar îmi va îngreuna scopul şi drumul  meu prin școală. Cu bune cu rele am învățat să îmi respect profesorii și să mă împac cu fiecare materie și dacă vreodată îmi greșeau sau eu le greșeam, discutam după oră și rezolvam problema. Știam că munca de profesor nu este una ușoară și că fiecare are frustrările și nemulțumirile lui, care uneori se adună și sunt exteriorizate vrând nevrând. Din fericire nu am avut parte de multe certuri cu profesorii de la clasă.

MI: Ai pasiuni extraşcolare?

DN: Pasiunile extraşcolare mi-au definit anii de liceu. Încă dinainte de liceu am avut o trupă, cu care am participat la show-ul „Românii au talent” și cu care mai târziu am concertat la multe evenimente, festivaluri și conferințe din Cluj; sau prim cafenele cu colegii când găseam câte o chitară sau pian. Cea mai mare pasiune a mea a fost şi va fi muzica. Momentan am luat o pauză, deoarece trupa s-a desființat încet încet, pe parcursul anilor, dar și din cauza examenelor. Pe lângă asta am avut mereu dorința de a mă implica în cât mai multe proiecte si evenimente, ajungând să organizez evenimente proprii. Am început din clasa a 9-a, când am intrat în Consiliul Şcolar al Elevilor şi în Asociația Gutenberg. Am înființat primul “Jugendverein”, cu care am organizat două seri de proiecții de filme în limba germană și mai apoi festivalul “Sommerwelle” din cadrul proiectului național Sommerschule, la care au participat 250 de elevi din toată țara. Mai târziu am hotărât să mă implic și mai mult în activitatea de reprezentare a colegilor mei și să candidez pentru  funcţia de preşedinte în Colegiul Coșbuc, fiind aleasă apoi și la nivel de județ și, evident, fiind membru al Consiliului Național al Elevilor.

Mi-am dedicat foarte mult timp si suflet în activitățile pe care le-am organizat și în luptele pe care le-am purtat pentru un învățământ de calitate, care să respecte nevoile noastre. Cele mai dragi proiecte pe care le-am organizat împreună cu colegii mei de consiliu au fost: „Zilele Elevului Clujean”, Sesiunea Națională de Formare a Elevilor Reprezentanți,  Festivalul National de Teatru “Histrioniada liceenilor”- singurul festival naţional organizat de liceeni pt liceeni şi Marea Frescă închinată Centenarului “Revolutia Ultima” din curtea școlii noastre. Din februarie 2019 sunt membru al “Boardul-ui Copiilor” care au scris “Declarația de la București a copiilor din Uniunea Europeană”. Acest document adoptat recent cere decidenţilor să  respecte dreptul copiilor de a participa la luarea deciziilor şi elaborarea politicilor publice care țin de ei. Această declarație a fost adoptată de către peste 60 de copii din Uniunea Europeană şi 100 de specialiști si miniștri din UE care au participat la Conferința internațională organizată de UNICEF și Guvernul României, în cadrul președenției RO la Consiliul UE. Am avut ocazia să îmi reprezint colegii și proiectele noastre în fața vice prim-ministrului României, Ana Birchall, a ministrului Marius Budăi, a fostei președinte a Maltei, Marie Colerio Preca, şi a președintelui Partidului Popular European, Joseph Daul.

Cu mâna pe inimă spun că aceste experiențe m-au format și m-au ajutat să mă dezvolt mult ca personalitate. Școala românească ar trebui să învețe să-și încurajeze elevii să fie creativi și curajoși. Din păcate această practică esențială lipsește, dar asta nu a contat pentru mine, deoarece părinţii mei mi-au fost mereu alături şi m-au ajutat cu tot ce au putut ei, să ajung unde sunt acum și să fac tot ce am făcut.

Școala nu te învață cum să vorbești în faţa a 200 de oameni sau ce să spui când trebuie să îţi susţii cauza în fața unui politician important. Cum să organizezi o echipă sau un eveniment, cum să îți aperi drepturile sau să vorbești cu oamenii. Toate aceste activități m-au învățat asta şi încurajez pe oricine să se implice în cat mai multe.

DN: Ai emotii pentru examenul de bacalaureat?

DN: Am organizat un festival de teatru fără nici un ban la început, așa că Bacalaureatul nu mă sperie. Am trecut prin încercări și mai grele. Frica si stresul doar ne împiedică să ne folosim toate cunoştinţele așa că nu am nici un interes de a resimți aceste emotii. Am încredere în puterile mele și chiar daca nu îmi face nici o placere să învăț pe de rost eseuri la limba română. Însă știu că asta mi se cere și voi încerca să dau tot ce-i mai bun din mine la acest examen. Cu toate că se spune că acesta este examenul maturității, eu consider că toată clasa a 12-a a fost de fapt examenul maturității; pe care până acum consider că l-am trecut cu brio. Având la momentul de față două diplome de C1 la germană si engleză (DSD si CAE). Am puține emoţii din cauza probei de germană, care este pe departe cea mai grea dintre probe.

MI: Ce profil ai ales pentru studiile superioare şi de ce?

DN: Am ales Dreptul. Recunosc că nu a fost o decizie deloc ușoară, sau o dorință pe care o aveam de ceva timp. Mereu am luptat pentru dreptate și m-am dedicat mult  pentru a ajuta oamenii din jurul meu și mereu am făcut-o cu plăcere; așa că doresc să fac asta și mai departe.

MI: Te-ai gândit la o meserie pe care ai dori să o practici?

DN: Încă nu am un drum clar, dar cred că este normal ca la vârsta asta să nu știu.
Ce știu e că orice voi fi, sau voi face, o voi face pentru binele familiei şi  țării mele, pentru a nu mai vedea atâta tristețe și dezamăgire în jurul meu, legată de patria în care trăim. Pentru a nu mai auzi doar de rău de români şi de a schimba această mentalitate greșită, de a arăta mereu ce-i mai rău la țara noastră, voi arăta ce are mai bun țara noastră si ce oameni talentați, specializați si valoroși are. Sper să am ocazia să conving cât mai mulți tineri să se întoarcă în țară și să construim împreună ceea ce parintii noștri au visat si ceea ce noi ne dorim.

MI: Cum îţi vezi viitorul şi unde va fi acesta? În ţară sau străinătate?

DN: Mereu mi-am văzut viitorul în țară, pentru că mereu am simțit că pot schimba în bine mersul lucrurilor și că am toată convingerea și voința să fac asta. Pentru că am întâlnit atât de mulți tineri dedicați, informați, inteligenți dornici şi capabili de schimbare care mi-au adus speranţă și putere să cred că noi suntem cei care dacă vor rămâne în țară o vor îmbunătăți și vor răsplăti sacrificiile părinților și înaintașilor lor. Țara asta are atâtea valori și potențial, trebuie doar să învăţăm să le valorificăm, să le folosim spre binele nostru şi nu le mai izgonim către străini. Văzând ce se întâmplă în lume, câtă ură, dezastre şi supărare este, știind că încălzirea globală este reală și simțind încă de pe acum efectele ei, nu mă abțin să spun că mă uit cu îngrijorare spre viitor.
Poate că viața mă va purta și prin străinătate, dar nu voi uita de unde am pornit şi cu siguranță voi lupta și acolo pentru scopul meu și pentru a ajuta oamenii din această țară.

A consemnat Mihai Bacalu