Pe nevolnicul Nosferatu, administratorul blocului care m-a amenintat ca imi ridica masina pe baza de “nr de inmatriculare”, l-a pazit Dumnezeu si mama de dracii mei cu idei crete. Ar fi primit 100 gr de zahar in rezervorul de benzina al masinii lui nou noute drept multumire pentru scarba de neomenie din el. A sunat mama la tzanc sa vada daca sunt bine. Pana si dracii au un dumnezeu al lor!

Dar n-a scapat de gura mea. Exprimata pe ditai pancarta lipita in parbriz care ii explica cretinului ca in astia aproape 3 ani fie n-a venit la munca nicio zi, fie a dat in orbul gainilor. Nu de alta da’ e cam al naibii de greu sa ratezi din privire o masina de 3.5 tone insa brusc sa observi un numar de inmatriculare romanesc. Si daca il mananca, a doua oara nici dumnezeul nosferatilor nu-l mai scapa de zahar la rezervor! Promit! – Vecinii au facut pelerinaj cu telefoanele la pancarta mea. Evrika!

Insa zilele astea zeghea izolarii mele in lumea nimanui cumva s-a rupt. Cu voi cei care imi scrieti, ma sunati si m-ati zmuls din zeghe prin spirit uman langa spirit omenesc. Prin prieteni regasiti. Prin resturi de familie readunata si regasita. Si nu mi-as dori sa fie altfel indiferent ce va aduce ziua. Multumesc. Patru ani de zeghe de spirit in lumea neoamenilor au ajuns. – Dar despre asta vom mai povesti. Ar trebui sa scriu cum am ajuns in ea. Si e mult de scris. Poate bucata cu bucata… Zi buna, tuturor.

Lacrima Andra, jurnalist

Dusseldorf