Se poate întâmpla în viaţă să pierzi un an. O admitere ratată, un profesor exigent la reexaminare, o operaţie medicală inoportună. Dar să-ţi fure Statul un an, nu ai cum să nu îi aminteşti liderului suprem, tot timpul, această decizie neinspirată.

Dacă lua această hotărâre un medic, mai înţelegeam. Stătut în spital neaerisit atâta vreme, o fi crezând că aşa trebuie să stea tot poporul. Dar să îţi impună un profesor să uiţi de învăţătură, nu ai cum să nu-i aminteşti zilnic asta.

A închis ţara şi a scos sfidător armata pe străzi, doar cu gândul la Guvernul lui. Şcolile au mai fost deschise doar ca deţinuţii să-i legitimeze pe miniştrii săi. Calcul greşit. Puşcăriaşii l-au sancţionat când au reuşit să intre în clase, preţ de un vot. Cum să nu-i aminteşti că a socotit greşit?

Noroc avem că ţarul de la Kremlin are şi el probleme imobiliare. Că de-i venea să-şi adape migurile pe Valea Prahovei, nu aveau cum să-l întâmpine, de sub paturile unde i-a panicat profesorul pe fătălăi, cu tonomatele lui dezinteresate.

Nu ai cum să nu le aminteşti tot timpul jurnaliştilor că şi-au depăşit statutul de slujbaşi în interesul publicului, urmând orbeşte pentru parale, un vremelnic politruc.

Nu poţi să nu-i spui fără oprire, că va intra în istorie, ca profesoraşul care a închis nejustificat dintr-o lovitură, şi şcolile, şi spitalele, şi teatrele, şi economia, furându-ne tuturor un an din viaţă.

Mihai Bacalu