In Memoriam Grigore Zanc Primul prefect scriitor Dr

Câteva zeci de clujeni au fost alături de familie, duminică, 15 martie, în Cimitirul Central, pe o vreme de primăvară, la despărțirea de publicistul și politicianul Grigore Zanc.
Uniunea Scriitorilor anunțase vineri, decesul celui care a fost scriitor de succes, politician, prefect și parlamentar de Cluj, la vârsta de 86 de ani.
Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România anunță cu adâncă tristețe încetarea din viață a scriitorului Grigore Zanc.
Grigore Zanc (26 ianuarie 1940, Şigău / Cluj – 12 martie 2026, Cluj-Napoca). Prozator, eseist, om politic. Școala primară în satul natal, apoi la Dej și la Liceul Pedagogic din Cluj. A absolvit Facultatea de Filosofie a UBB Cluj-Napoca (1969). În perioada studenţiei conduce subredacţia clujeană a revistei „Viaţa studenţească” (1967–1969) şi apoi Cenaclul de estetică Diotima (1970–1974). După licenţă e asistent (1969), lector (1974), conferenţiar (1990) la Catedra de filosofie a facultăţii absolvite. Doctor în filosofie (1981), cu teza Politicul în concepţia lui Petre Andrei. Debut absolut cu proză scurtă în revista Amfiteatru, în 1969. A colaborat la revistele: Amfiteatru, Luceafărul, Tribuna, Utunk, Korunk, Studia Universitatis, Suplimentul literar al Scânteii Tineretului, România Literară, Vatra, Viitorul Social etc.
După revoluție, a fost director al săptămânalului Azi din Cluj (1990) și membru în colegiul de redacție al cotidianului Azi din București (1990-1992). Preşedinte al organizaţiei judeţene Cluj şi membru în conducerea naţională a Partidului Democraţiei Sociale din România. Senator de Cluj în legislatura 2000-2004. A fost prefect de Cluj între 1990 și 1996, iar în perioada 23 august-11 decembrie 1996 a îndeplinit funcția de ministru al culturii. În anul 2004, a fost numit de către Parlamentul României, la propunerea Senatului, membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), având mandat până în anul 2010.
Volume: Conul de umbră, 1975; 1992; Etica spiritului revoluționar, studiu, 1975; Cădere liberă, roman, 1978; 1995; Probleme personale, scenariu cinematografic ecranizat, 1981; Careul de fugă, roman, 2 vol., 1985-1990; Hamlet – între vocație și datorie morală, eseuri, 1998; 2002; Alb, 2000. Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor, 1975.
Pentru activitatea sa, a fost distins cu Medalia „Meritul Cultural”, clasa a II-a (1972), Ordinul Muncii, clasa a III-a (1974), titlul de Senator de onoare și membru al Marelui Senat al Universității „Babeș Bolyai” (1996), precum și cu titlurile de Cetățean de onoare al orașului Spartanburg, Carolina de Sud, SUA (1991), al comunei Mărișelu din jud. Cluj (2000) și al comunei Jichișu de Jos din jud. Cluj (2003).
Mihai Bacalu








