Avocatul clujean Octavian Ulici a descoperit că limba română ar avea o vechime de circa şase milenii
Avocatul şi arbitrul Claudiu Octavian Ulici a lansat în această lună, pe internet, împreună cu matematicianul Remus- Octavian Câmpean cartea “Vestigii ale limbajului Proto- indo- european în română, Dovezi complementare ale teritoriului orginal”.
În esenţă, Ulici susţine că limba română de astăzi conţine cuvinte, cu o vechime estimată la circa 6.000 de ani.
“Concluzionez pe undeva că, datorită mișcărilor de populații, care au avut loc în ultimii 6000 de ani, în și dinspre teritoriu, populația care a avut inițial în uz această limbă este radical schimbată, ceea ce a adus cu sine și modificări esențiale în habitudinile culturale, dar vestigiile cele mai importante ale protolimbajului indoeuropean par a fi fost păstrate în limba română”.
După cum ne-a declarat autorul, pasionat după justiţie de originea limbilor, lucrează de ani buni la această scriere, care poate fi comandată pe internet aici sau aici.
Ulici practica avocatura de peste două decenii, iar de câţiva ani a participat şi la înfiinţarea unei asociaţii de arbitraj.
Prezentăm mai jos câteva consideraţii ale autorului, legate de alegerea publicării studiului pe internet, după schimburi de epistole cu specialişti din domeniu.
“Apoi dacă acesta, ar dori să afirme faptul că limba română ar fi cel mai important vestigiu al vechiului limbaj protoindoeuropean, aceasta ar trebui să fi fost făcută în baza elementelor lexicale de “origine necunoscută”, deoarece acelea moștenite din latină nu sunt neapărat mai mult sau mai puțin conservatoare decât originalele lor latine”.
VESTIGII ALE LIMBAJULUI PROTOINDOEUROPEAN ÎN ROMÂNĂ. Dovezi complementare ale teritoriului original dr.ULICI CLAUDIU OCTAVIAN
Citindu-l mai demult pe Michel Foucault, am rămas în minte cu programul de la College de France din Paris și fiindcă nimeni din cunoscuții mei nu a părut interesat de idee, am pornit de unul singur, încercarea de a prepara și a face prezentarea unui studiu pe o temă generală de interes pe o perioadă de timp egală cu un an universitar. Primul subiect care mi-a venit în minte, a fost cel legat de controversele și discuțiile mai mult sau mai puțin serioase, circumscrise ”păcatului protocronist”, adică la a discuta și formula opinii asupra ce a fost și unde a fost situată acea primă mare civilizație a lumii, numită ProtoIndoEuropeană.
Aveam deja parcurse câteva cărți în domeniu, o vagă ideea asupra subiectului și am început să mă documentez mai serios, în special dar nu limitat, având la dispoziție o bibliografie mai consistentă în limba engleză, achiziționată în format electronic. Urmând calea de mai sus am stabilit, nu fără ezitare recunosc, numele studiilor 2016- 2017 ”PrimaRomânie.O istorie Pierdută” și ele într-o prezentare fără mai pretenții pot fi urmărite la: www.homosacer.org.
În studii, după ce amintesc grosso modo, anumite aspecte legate de ProtoIndoEuropeni expun câteva argumente pro și contra reconstrucției lingvistice și analizei densității semantice și mai ales câteva chestiuni controversate referitoare la limba română. Datorită faptului că vocabularul de bază din dialectele românești, este omogen și reciproc inteligibile într-un grad ridicat, anul 270 e.n. pare a fi irelevant pentru apariția acestei limbi.
Am căutat să aproprii demersului și metode tehnice legate de analiza fonologică și a densității semantice și am utilizat Lista de 200 cuvinte a lingvistului Morris Swadesh, pentru o comparație a reconstrucțiilor ipotetice, citate de J. Pokorny, cu limba română. Pentru a ajunge aici, am găsit anterior corespondențe pentru toate cele 2222 referințe citate, la unele identitatea este surprinzător de exactă, iar la altele am rearanjat materialul adunat de zeci de autori. Fiecare cuvânt românesc, ce își găsește corespondența în reconstrucțiile vechiului limbaj, pare a avea o structură fonetică mai apropiată și o încărcătură semantică mai pregnantă, decât cele menținute în limbile care au servit ca punct de referință și au fost 188 de limbi, unele dispărute altele încă în circulație.
Deoarece schimbări fonetice și gramaticale sunt științific observate ca unidirecționale, odată răspândit, nu ar exista justificarea unei ”repopulări” lexicale de bază a zonei originale de formare, chiar dacă, limbajul în mod evident este evolutiv.
Concluzionez pe undeva că, datorită mișcărilor de populații, care au avut loc în ultimii 6000 de ani, în și dinspre teritoriu, populația care a avut inițial în uz această limbă este radical schimbată, ceea ce a adus cu sine și modificări esențiale în habitudinile culturale, dar vestigiile cele mai importante ale protolimbajului indoeuropean par a fi fost păstrate în limba română.
După ce am încheiat programul prezentărilor, am redactat împreună cu CÂMPEAN REMUS OCTAVIAN doctor în matematică, care s-a ocupat de partea lexicostatistică, o sinteză sub forma unui articol numit ”VESTIGII ALE LIMBAJULUI PROTOINDOEUROPEAN ÎN ROMÂNĂ: Dovezi complementare ale teritoriului original” și l-am publicat tot în format electronic, deși cartea la Amazon va apărea și în format tipărit.
Am contactat anterior diverse instituții universitare din Regatul Unit și Statele Unite, precum și persoane publice, care am considerat că ar avea interes pentru publicare. De exemplu, pentru început R. Câmpean a sugerat publicarea în The Journal of Language Evolution (Oxford), care părea să aibă în obiectul studiului tocmai aceste chestiuni legate de evoluția limbajului. În urma corespondenței primare a reieșit faptul că tema nu prezintă interes, deoarece limba română contemporană ar avea bazele puse târziu de Școala Ardeleană și ar fi uniformă ca rezultat al educației din perioada comunistă. Am considerat de prisos continuarea comunicărilor cu publicația, dar am rămas în legătură cu unul din editorii șefi, care părea a fi interesat de anumite aspectele ale reconstrucțiilor fonetice.
După aceasta am început personal o corespondență cu Lavinia Porter, Publications Manager & Editor la Antiquaries Journal (Cambridge) de la Society of Antiquaries of London. Ne-a fost cerută o fișă descriptivă a articolului și o scurtă bibliografie a autorilor. După ce am comunicat o corecție a articolului pentru limba engleză, am fost informați că acesta nu prezintă interes, fiind în special o abordare lingvistică și am fost îndrumați către alte două publicații de specialitate. Nu am considerat interesante sugestiile.
Dr. Henry Gee Senior Editor Biological Sciences de la Nature își exprimă formal regretul, dar speră că articolul va fi publicat în altă parte. Monica Bradford, Managing Editor la Science arată și ea că nu este tipul de material ce poate fi publicat.
Dr. Julie Gardiner Editor la Proceedings of the Prehistoric Society (Cambridge) și Prof. dr. Eszter Bánffy (Cambridge), redactor al jurnalului ne-au informat că studiul nu face parte din preocupările lor, perioada de interes pentru jurnalul lor fiind mult anterioară.
Am corespondat în cele din urmă cu Prof. J.P. Mallory, autor și coautor a numeroase lucrări asupra temei protoindoeuropenilor, cum ar fi “A Short History of the IndoEuropean Problem”, Journal of IndoEuropean Studies (JIES) 1 (1973), “The IndoEuropean Homeland Problem: A Matter of Time”, The IndoEuropeanization of Northern Europe, eds. Karlene JonesBley & Martin E. Huld. Washington, D.C., Institute for the Study of Man, 1996, “L’hypothese des steppes”, Dossiers d’archéologie 338 (2010), “Twentyfirst century clouds over IndoEuropean homelands”, Journal of Language Relationship 9 (2013) și multe altele.
Acesta a comunicat articolul către membrii editurii Journal of IndoEuropean Studies, care au formulat o opinie împotriva publicării. Prin bunăvoința Prof. J.P. Mallory, opinia criticilor ne-a fost și ea transmisă integral. Conform acesteia la o citire atentă, nu reiese chiar care ar fi scopul articolului. Apoi dacă acesta, ar dori să afirme faptul că limba română ar fi cel mai important vestigiu al vechiului limbaj protoindoeuropean, aceasta ar trebui să fi fost făcută în baza elementelor lexicale de “origine necunoscută”, deoarece acelea moștenite din latină nu sunt neapărat mai mult sau mai puțin conservatoare decât originalele lor latine. Cum setul de date transmis este o listă Swadesh, cu cea mai mare parte a cuvintelor moștenite din latină, acesta ar fi neconcluziv.
Suntem apoi criticați că am folosit prea mult timp cu formule matematice menite să spună într-un mod precis și măsurabil distanța fonologică dintre un cuvânt într-o limbă actuală și forma sa ancestrală (PIE), dar nu se observă din nou scopul demersului. Se afirmă că este clar, pentru un observatorul casual, că franceza a suferit o schimbare fonologică mai mare decât italiana în dezvoltarea ei din latină, iar aceasta în sine, nu înseamnă decât franceza este o mărturie mai slabă a PIE sub raport semantic, morfologic sau ca retenție lexicală decât italiana.
Suntem criticați și pentru că am folosit prea multe date din genetica reconstruită a populării Europei. Problema majoră aici, ar fi aceea că genele și limbile sunt propagate în moduri diferite și deseori în mod independent una de cealaltă. De exemplu Jamaicanii, ale căror gene sunt (în mare măsură) africane și limba este (în mare parte) germană sau maghiari ale căror genotipuri arată foarte mult ca slave, dar al căror limbaj este ural. Numai în ultimele câteva luni s-a susținut că există o infuzie de “ADN vechi” în Europa de nord și centrală din stepe: ”Umbra lui Gimbutas!”. Se mai sugerează să avem grijă la argumentele post hoc, ergo propter hoc, în reconstrucția semantică.
Suntem de asemenea criticați că am lăsat lista lui Swadesh să vorbească de la sine și nu am adaugat comentarii asupra fiecărui element pentru a demonstra relevanța. Apoi că am luat lexicostatistica ca un ghid fiabil în istoria lingvistică, iar cei mai mulți lingviști nu o fac.
Cu toate acestea J.P. Mallory ne recomandă să încercăm publicarea în Wekwos– Jurnalul IndoEuropean ținut în Franța, care ar fi mult mai deschis la abordări neconvenționale. Am făcut de îndată propunerea de publicare, dar editura Jurnalului Wekwos și cei doi redactori, în mod distinct, nu au formulat nici un răspuns, dar probabil am insistat prea mult în perioada de vacanță de vară.
În cele din urmă am decis că articolul ar trebui publicat, drept pentru care am și făcut aceasta în română și engleză la Amazon și Google Books: ”VESTIGII ALE LIMBAJULUI PROTOINDOEUROPEAN ÎN ROMÂNĂ Dovezi complementare ale teritoriului original / REMAINS OF PROTOINDOEUROPEAN LANGUAGE IN ROMANIAN. Complementary evidences on the primary territory of the Language”. Poate e mai bine așa, căci publicarea într-un jurnal universitar ar restrânge acestul public și ar impune costuri suplimentare.