MUZICA INSTANTELOR

Top Menu

  • Editorial
  • Cultura
  • Monden
  • Sport
  • Contact
  • REVISTA

Main Menu

  • Actualitate
  • Politica
  • Economic
  • Administratie
  • Social
  • Justitie
  • Educatie
  • Medicina
  • MICA PUBLICITATE
  • Editorial
  • Cultura
  • Monden
  • Sport
  • Contact
  • REVISTA

logo

Header Banner

MUZICA INSTANTELOR

  • Actualitate
  • Politica
  • Economic
  • Administratie
  • Social
  • Justitie
  • Educatie
  • Medicina
  • MICA PUBLICITATE
  • Tânăr condamnat pentru propagandă extremistă

  • Răscoala

  • Ultimul partizan

  • Lovitura de stat

  • Fumoasa și bestia

Cultura
Home›Cultura›Tineri instrumentişti solişti de succes vin la Filarmonică

Tineri instrumentişti solişti de succes vin la Filarmonică

By muzicainstantelo
10/21/2023
506
0
Share:

Penultimul  week-end al lunii octombrie va prilejui întâlnirea
melomanilor clujeni cu muzica de cameră prin intermediul unor recitaluri
care vor avea ca protagoniști tineri și foarte talentați muzicieni.

Astfel, sâmbătă, 21 octombrie 2023, cu începere de la ora 19.00, vor
reveni pe scena de la Auditorium Maximum, de această dată într-o formulă
de trio – Maria Marica (vioară), Cornelius Zirbo (violoncel) și Cadmiel
Boțac (pian). Ei vor interpreta Robert Schumann – Phantasiestücke, op.
88 și Piotr Ilici Ceaikovski – Trioul cu pian în la minor, op. 50.

Duminică, 22 octombrie 2023, iubitorii muzicii clasice vor putea
participa la un recital al cărui instrument vedetă va fi violoncelul.
Turneul Național Violoncellissimo – Clasic la puterea a treia 2023 va
ajunge și la Cluj, concertul având loc la Colegiul Academic cu începere
de la ora 19.00.
Violoncellissimo este un ansamblu alcătuit din cei mai buni tineri
violonceliști din țară. Este unul dintre cele mai cunoscute ansambluri
camerale românești din ultimii 20 de ani, care s-a format la inițiativa
renumitului violoncelist Marin Cazacu. Alături de actuali și foști
studenți ai săi, Marin Cazacu a deschis, astfel, un nou drum în
promovarea muzicii și a tinerilor talentați din România.

Violoncelistul Marin Cazacu este directorul general al Filarmonicii
„George Enescu” din București, profesor la Universitatea Națională de
Muzică din București, iar în 1998 a fondat cvartetul Cellissimo, prezent
pe scenele portugheze în 2013, la CCB (Lisabona) și Casa da Música
(Porto). Maestrul Marin Cazacu a cântat alături de Ghennadi
Rojdestvenski, Sergiu Comissiona, Horia Andreescu, Antoni Ros Marba,
Vladimir Orlov, Radu Aldulescu, Jeremy Menuhin, ș.a. De asemenea, a avut
numeroase apariții la festivaluri internaționale precum cele de la
Berlin, Hong- Kong, Macao, München, Milano, Osaka, Seoul, Tokio.

În programul concertului de la Cluj-Napoca se vor regăsi compoziții de
Handel, Albinoni, Prokofiev, Piazzola, Offenbach, Șostakovici, piese
celebre precum The Final Countdown sau Bohemian Rhapsody, dar și
reinterpretări ale compozițiilor lui Beethoven și Mozart.

Toamna Muzicală Clujeană acesta este cel mai important festival
internaţional de muzică clasică din România, după festivalul
internaţional bianual „George Enescu”. Prima ediţie a festivalului a
avut loc în 1965 şi, cu o mică excepţie (un an de întrerupere),
festivalul şi-a păstrat ritmicitatea anuală de-a lungul întregii sale
istorii.

Și anul acesta, în cadrul festivalului vor avea loc concerte simfonice,
vocal-simfonice, precum şi recitaluri camerale şi solistice acoperind
întreaga istorie a muzicii clasice, de la primele partituri până la
compoziţii contemporane.

Acest festival a susţinut dintotdeauna diversitatea culturală şi
dialogul intercultural, dar şi debutul artistic: pe lângă nume
consacrate în lumea muzicală naţională şi internaţională, festivalul
creează şi spaţii de promovare a tinerilor muzicieni valoroşi, aflaţi la
început de carieră. În egală măsură, festivalul s-a orientat, în ultimii
ani, şi către evenimente care ies din sfera muzicii culte, incluzând
aici concerte de jazz, muzică tradiţională, muzică de film, abordări de
tip fusion sau world music.

Biletele se pot achiziționa online de pe entertix.ro
(https://bit.ly/3Qfj7GL și https://bit.ly/3S2iYHX) și myticket.ro.
Biletele se pot cumpăra și de la Agenția de Bilete a Filarmonicii (Piața
Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756-048.318) sau cu o oră înainte de
începerea concertului, direct de la locul acestuia, în limita locurilor
disponibile.

Maria Marica – vioară

__________________________________________________________________________________

Maria Marica s-a născut la Cluj-Napoca, într-o familie de muzicieni, și a început să studieze vioara la vârsta de șapte ani. A studiat cu Vasile Socea și Nicușor Silaghi în orașul natal și în prezent este îndrumată de David Grimal, la Universitatea de Muzică din Saarbrücken.

Câștigătoare a Concursului Internațional „George Enescu” 2022 și a Concursului New Hope Grand Prix Cluj-Napoca 2022, Maria a susținut recitaluri și concerte atât în România, cât și în Franța, Italia, Germania și Statele Unite.

A concertat în formule camerale alături de muzicieni renumiți, precum Marc Coppey, Philippe Cassard, David Grimal, Frans Helmerson, Boris Brovtsyn, Sergey Malov, Victor Julien-Laferrière și Solenne Païdassi.

Este membră a Ansamblului Les Dissonances și a fost, de asemenea, membră a Orchestrei Române de Tineret, alături de care a avut șansa să concerteze în săli precum Musikverein Viena, Elbphilharmonie Hamburg, Filarmonica din Paris, Konzerthaus Berlin.

A participat la cursurile de măiestrie susținute de Leonidas Kavakos, Nora Chastain, Mihaela Martin, Rosanne Philippens și Gabriel Croitoru. În 2021 a participat la Cursurile de Vioară de la Kronberg, unde a studiat cu Kolja Blacher și Gerhard Schulz. În perioada 2014/2016 și în 2019 a făcut parte din programul Interferențe al Festivalului SoNoRo, unde a lucrat cu Diana Ketler, Thorsten Johanns și Alexander Sitkovetsky, iar în 2015 a participat la Programul Young Performers al Festivalului Music@Menlo din California, SUA, unde a studiat cu Clive Greensmith, Erin Keefe, Arnaud Sussmann, membri ai Cvartetului Escher și ai Cvartetului Dover.

Maria a deținut în trecut granturi de la Fundația Constance et Andrei Rhoe și MOL România, iar în prezent se bucură de susținere financiară  printr-o bursă Deutschlandstipendium.

Cadmiel Boțac – pian

__________________________________________________________________________________

Născut în 1997, Cadmiel Boţac a început studiul pianului în orașul natal – Sighetu Marmaţiei – la vârsta de 4 ani, sub îndrumarea profesoarei Monica Chifor. Talentul său a fost remarcat de timpuriu, la 6 ani câștigând deja primul concurs național. Au urmat alte premii naționale și internaționale, cele mai importante fiind Premiul 1 la concursul „Young Virtuoso” – Zagreb şi Premiul 1 la Concursul „Dinu Lipatti” – Bucureşti. La 14 ani se mută la Cluj-Napoca pentru a putea lucra cu renumitul pianist și pedagog Daniel Goiţi, profesor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. Formarea sa artistică se completează prin cursurile de măiestrie la care a participat în cadrul Mozarteum International Summer Academy de la Salzburg și International Summer Academy Vienna, unde a beneficiat de îndrumarea unor mari artiști, precum Robert Levin, Boris Berman și Markus Schirmer.

Un eveniment foarte important în evoluția tânărului artist a avut loc la Concursul Internaţional „Astana Piano Passion” din Kazahstan (2014,) unde a obținut Premiul I, fiind apreciat în mod deosebit de renumitul pianist Denis Matsuev, care l-a invitat să susţină un recital chiar la reședința sa. La scurt timp, Cadmiel a câștigat Concursul „Milano Piano Talents”, Concursul Internaţional „Adilia Alieva” din Franţa și alte două concursuri internaționale din Brașov și Sibiu, Concursul Internațional „Carl Filtsch” și Concursul Internațional „Transylvanian Piano Competition”. În februarie 2020, Cadmiel a câștigat bursa Fundației Europene Yamaha, un concurs organizat la nivel european.

În noiembrie 2019, tânărul artist a avut ocazia să interpreteze lucrarea „Fantezie pentru pian și orchestră” de George Enescu, la peste o sută de ani de la prima și singura interpretare a lucrării. Tânărul pianist a susţinut concerte cu Orchestra Naţională din Kazahstan și Filarmonica din Irkutsk, în cadrul festivalului „Stars on Baikal”, dar și cu numeroase orchestre din România. A susţinut recitaluri în SUA, Luxemburg, Croația, Italia, Franţa, Rusia, Germania și Austria.

În toamna anului 2021, a avut loc lansarea discului de debut al pianistului Cadmiel Boțac, la editura Casa Radio din București, proiect inițiat și coordonat de Radio România Muzical. Discul conține lucrări pentru pian solo din creația compozitorilor Ludwig van Beethoven, Frédéric Chopin și George Enescu.

În luna ianuarie a acestui an, Cadmiel Boțac a absolvit cursurile de master ale Universității de Muzică și Arte din Viena, la clasa profesorului și pianistului Stefan Arnold, în prezent urmând studiile doctorale  la aceeași universitate.

Cornelius Zirbo – violoncel

__________________________________________________________________________________

Cornelius Zirbo s-a născut în Cluj-Napoca, unde la vârsta de 9 ani a început studiul violoncelului la Școala Gimnazială de Muzică „Augustin Bena”. Și-a continuat studiile la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” Cluj-Napoca; ulterior s-a transferat la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, București, unde a studiat la clasa profesorului Octavian Lup, iar in prezent urmează studiile de masterat ale Universității Naționale de Muzică București la clasa maestrului Marin Cazacu. S-a perfecționat la Paris, unde a studiat în cadrul Clasei de Excelență de Violoncel a lui Gautier Capuçon, desfășurată la Fundația Louis Vuitton.

Până în prezent a beneficiat de îndrumarea a numeroși violonceliști de talie internațională precum: Frans Helmerson, Gary Hoffman, Gautier Capuçon, Marc Coppey, Gustav Rivinius, Wolfgang Emanuel Schmidt și Miklos Perenyi, etc.

Este ambasador al Academiei de Vară a prestigiosului festival Verbier (Elveția), un loc unde a aprofundat studiul violoncelului și al muzicii de cameră în 2017 și 2022. De asemenea, a fost selectat ca student activ la masterclass-urile de violoncel ale Academiei Kronberg, ale Academiei Barenboim-Said din Berlin, ale Festivalului de la Lisabona „Verão Clássico”. Este laureat a numeroase concursuri în țară și în străinătate, ca de exemplu: Concursul Internațional de Coarde „StreichWerk” de la Berlin, unde a obtinut locul I; Concursul International „Young Virtuosos”, Sofia, Bulgaria (Locul I); Concursul Internațional de Violoncel „Antonio Janigro”, Croația (Locul III); Concursul Internațional de Violoncel „ProArt”, Ucraina (Locul II), Concursul Internațional „Concertino Praga”, Cehia (Locul II). În ianuarie 2022 a intrat top 6 al Concursului Internațional UNISA de la Pretoria, Africa de Sud, iar câteva luni mai târziu este câștigătorul secțiunii de violoncel al Concursului Național „Grad Prix” organizat de New Hope Music, primind astfel șansa de a concerta cu 10 filarmonici de top din țară în stagiunea 2022-2023. Activitatea lui concertistică cuprinde concerte și recitaluri în România, Cehia, Germania, Belgia, Elveția, Franța, Italia, Marea Britanie, Danemarca, China, Israel, Statele Unite ale Americii și Emiratele Arabe Unite, etc.

Tânărul violoncelist a fost prezent și pe scena unor festivaluri de muzică renumite, precum Verbier (Elveția), Enescu (România), SoNoRo (România), Chiemgauer Musikfrühling (Germania), South Bohemian (Cehia) și Toamna Muzicală Clujeană (România).

În calitate de solist a concertat cu Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Națională Radio, Orchestra Simfonică Academică a Filarmonicii Khmelnitsky, Filarmonica de Stat „Transilvania” , Filarmonica de Stat „Moldova”, Camerata Regală, Orchestra Națională de Tineret a Fundației Principesa Margareta a României și Orchestra Națională „Junior”. De asemenea, a concertat în diverse formații camerale alături de artiști consacrați precum Mihaela Martin, Frans Helmerson, Gautier Capuçon, Alexander Sitkovetsky, Diana Ketler, Anna-Liisa Bezrodny, etc. A susținut o serie de recitaluri alături de pianistul Cadmiel Boțac, pentru ca alături de pianistul Gabriel Gîțan să înregistreze sonatele pentru violoncel și pian de Claude Debussy și George Enescu, ce au intrat ulterior în Fonoteca de aur a RRM.

Cornelius Zirbo cântă pe un violoncel modern construit de celebrul lutier francez Frank Ravatin, pus la dispoziție cu generozitate de către colecția de instrumente a Musique et Vin au Clos Vougeot.

TagsFilarmonica Transilvania Cluj
Previous Article

La Fanciulla del West Puccini ...

Next Article

Sindicalistul Petran pierde un nou proces cu ...

0
Shares
  • 0
  • +
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Related articles More from author

  • Muzica

    Madonna, Beatles şi ABBA cântă cu mască între lacuri

    07/08/2020
    By muzicainstantelo
  • Cultura

    Simfonia jocurilor video pe scena Filarmonicii clujene

    02/01/2024
    By muzicainstantelo
  • CulturaMuzicaSport

    Ilustrate cu baschetbalist şi peisaje scoţiene la Fila Cluj

    05/03/2019
    By muzicainstantelo
  • Cultura

    Pachet de simfonii cu oboi la Filarmonica Transilvania

    02/14/2022
    By muzicainstantelo
  • Cultura

    Canțonete spaniole la Filarmonica Transilvania

    01/14/2022
    By muzicainstantelo
  • Cultura

    Tablouri maghiare şi spaniole pe scena Filarmonicii clujene

    02/16/2024
    By muzicainstantelo

Leave a reply Anulează răspunsul

  • Revista Presei

    Minuta presei locale regio de Ziua Femeii Inmedio Garamond

  • Cultura

    Ştefan Pop şi Tiberiu Soare invitați de onoare și program artistic unic la Balul Operei

  • Cultura

    Spectacol folcloric pentru tribunii lui Avram Iancu

Publicitate

Alte Stiri

  • 13 ore ago

    Tânăr condamnat pentru propagandă extremistă

  • 2 zile ago

    Răscoala

  • 3 zile ago

    Ultimul partizan

  • 6 zile ago

    Lovitura de stat

  • 2 săptămâni ago

    Fumoasa și bestia

Facebook

  • Film

    Vânătorul de balene câștigă Trofeul Transilvania TIFF 20

    Vânătorul de balene/ The Whaler Boy câștigă Trofeul Transilvaniala cea de-a 20-a ediție TIFF Cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania și-a desemnat câștigătorii sâmbătă seară, pe 31 iulie, în aplauzele celor ...
  • Film

    TIFF Conferința de Educație Media și Cinematografică

    Live pe TIFF Unlimited: Conferința Națională de Educație Media și Cinematografică  Unul dintre cele mai importante evenimente de la această ediție TIFF este Conferința de Educație Media și Cinematografică, care vizează ...
  • Film

    Dama de cupă- Au şi avocaţii micile lor plăceri vinovate

    Queen of Hearts / Dama de cupă, o dramă daneză controversată, multipremiată internațional, va fi lansată de Transilvania Film în premieră în România pe TIFF Unlimited, începând cu 25 noiembrie. ...
  • Film

    Animest aduce filme de Oscar pentru animaţia românească

    #ScreeningHistory – cea de-a 15-a ediție Animest, dedicată aniversării celor 100 de ani de animație românească, își deschide porțile astăzi, pentru prima dată în mediul online. Invitați să ia parte ...
  • Film

    Festivitate nostalgică la TIFF cu Marina Voica şi Maria Ploae

    Babyteeth: Prima iubire câștigă Trofeul Transilvania la TIFF 2020Cele mai bune filme ale ediției și cineaștii momentului au fost aplaudați sâmbătă seară, pe 8 august, la Gala de decernare a ...

RSS STIRI AGERPRES

Ads

Ads

Ads

  • Contact
© 2019 - Muzica Instantelor - Proiect confintat de Uniunea Europeana din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020.