Ioan Ciorca Revederea monumentelor fără flori
PRIN CLUJ, DE ZIUA NAȚIONALĂ
În jurul amiezii, am da o raită prin oraș, ca să iau „pulsul” cetății. Precum conu Leonida – pensionarul lui Caragiale – care de cum se trezește pune mâna pe gazetă să vadă „cum merge țara”, am pus și eu mâna pe telefon și am ieșit în oraș.
Primisem o veste, pe surse, potrivit căreia va fi dezvelită statuia Fecioarei Maria, revenită pe amplasamentul inițial, după mai bine de șase decenii. Ce-i drept, m-am îndoit, în condițiile în care în jurul ei șantierul e departe de a fi încheiat. Totuși am decis să verific informația.
Și… Șoc! Șoc! Șoc! Fără tam-tam, fără o ceremonie care să-i serbeze revenirea acasă, ci pe furiș aș zice, Sfânta Maria protectoare și-a arătat chipul, privind de la înălțimea coaloanei sale, spre Piața Unirii, devenită pentru scurtă vreme, „Planeta Crăciun”.
Între timp, deși e Ziua Națională a României, munca pe șantier continuă sporadic, „în dorul lelii” aș zice, doar pentru a evidenția – cred eu –, zelul edililor și al constructorilor, în folosul cetățenilor.
Un muncitor, cară apă cu roaba, la cei trei colegi ai săi care fac un zgomot infernal, tăind plăcile de granit. Nu știu de ce, dar căratul apei cu roaba m-a dus cu gândul la personajul lui Ion Creangă, adică la omul care încerca să urce nucile în pod cu „țepoiul”.
Între timp, vacarmul utilajelor tăietorilor de piatră, este amplificat de cel al muzicii ce țâșnește din difuzoarele secenei din piață!
Asta e: unii se distrează, în timp ce alții „muncesc cu drag”, în interesul comunității. Că „muncesc” este cert, dar că o fac și „cu drag”, e discutabil.
În piață, pe Planeta Crăciun, de pe o scenă situată în unghiul nord-vestic al monumentului Memorandiștilor, o orchestră dezlănțuită revarsă un țunami de decibeli, însoțit de fleșurile flăcărilor izbucnite de pe ecranul montat în spatele ei.
Am încercat să descifrez mesajul transmis de orchestră și am concluzionat că muzica ei este de fapt modul în care a înțeles sintagma memorandistului Ioan Rațiu, potrivit căreia „Existența unui popor nu se discută! Se afirmă!” Daa… precis asta este! Că despre a fi în ton cu spiritul Crăciunului, nu poate fi vorba.
Am părăsit Planeta Crăciun și am poposit la statuia episcopului Iuliu Hossu, cel care la 1 decembrie 1918, la Marea Adunarea Națională de la Alba Iulia, a citit Proclamația Unirii. M-a surprins faptul că nu are nici o coroană de flori. Poate mai târziu… Ce s-a ales de visul lui, legat de „o Românie mare…”?
În piața Avream Iancu, trecărorii ascultă un potpuriu de cântece patriotice, oferit de diverse coruri, așezate pe treptele Teatrului Național.
Pe lângă Lucian Blaga și Mihai Eminescu, concertul mai este supravegheat și de grupul statuar „Justiția” de pe sediul Curții de apel Cluj. Cineva din grup și-a pierdut capul, fapt care spune multe despre instituția pe care statuile o personifică.
Nici Avram Iancu nu are coroane de flori. Poate mai târziu… sau cu altă ocazie. Sau poate că s-a uitat faptul că liderul Revoluției de la 1848 dun Transilvania, a fost printre organizatorii Adunării de la Blaj, din mai 1848, ocazie cu care idealul românilor ardeleni a prins glas, scandându-se: „Noi vrem să ne unim cu țara!”
Ciudat… coroane de flori nu sunt nici la monumentul „Glorie ostașului român”, jertfit pe altarul patriei. Nici Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al principatelor unite și al statului național român nu a primit coroane de flori.
Mi-am zis: „Mai fac o încercare, la Mihai Viteazul!” În sfârșit soclul monumentului Voievodului unificator de neam și țară este înconjurat cu coroane.
Înainte de a-mi încheia raita prin oraș, fac un ultim popas la torța voievodului și, inevitabil, mă întreb ce s-a ales de noi, de țara noastră, în perioada postdecembristă, după 35 de ani de originală democrație și după accedera noastră în clubul select al civilizație occidentale?
Totuși, pentru că nimic nu-i nou sub soare și pentru că, în opinia mea „Totul este reversibil”, mă consolez – asemeni lui Petru Rareș –, cu gândul că „Vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât!”
Ioan CIORCA