Recitaluri camerale Fila Toamna Muzicală Clujeană

Seria recitalurilor camerale din cadrul celei de a 58-a ediții a
Festivalului Toamna Muzicală Clujeană va debuta, sâmbătă, 11 octombrie
2025, ora 17.00 în Amfiteatrul Cornel Țăranu, al ANMGD, str. Bucium nr.
2 cu un eveniment muzical de tradiție, și anume Panoramic componistic
clujean 1, manifestare ce reunește compozitori și instrumentiști
deopotrivă, cadre didactice ale Academiei clujene de muzică, generații
diferite unite, însă, prin aceeași pasiune pentru muzica contemporană.
În program se vor regăsi lucrări semnate de Valentin Timaru, Ionică Pop,
Matei Pop, Aurelian Băcan, Alexandru Murariu, Gáspár Veress, Hans Peter
Türk, Iulia Narcisa Cibișescu-Duran și Cristian Bence-Muk.
Amfiteatrul ANMGD, din clădirea proaspăt inaugurată a Academiei clujene
de muzică va găzdui, tot sâmbătă, 11 octombrie 2025, ora 19.00,
recitalul uneia dintre cele mai importante formații camerale din țară,
cu recunoaștere la nivel internațional – Cvartetul Arcadia. Din
programul serii vor face parte creații semnate de Mieczysław Weinberg,
Wolfgang Amadeus Mozart și Edvard Grieg.
Gary Hoffman (violoncel) și Dragoș Dimitriu (pian), la rândul lor, vor
urca duminică, 12 octombrie 2025, ora 19.00, pe scena Amfiteatrului
Cornel Țăranu a ANMGD, str. Bucium nr. 2, pentru a-i încânta pe melomani
printr-un recital cameral din programul căruia fac parte lucrări din
creația unor compozitori precum Ernest Bloch , Isaac Albéniz , Gaspar
Cassadó și Johannes Brahms.
Festivalul Toamna Muzicală Clujeană este cofinanțat anul acesta de către
Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod
necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este
responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele
proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea
beneficiarului finanțării.
Biletele online se pot achiziționa de pe site-urile entertix.ro și
myticket.ro. Biletele se pot cumpăra și de la Agenția de Bilete a
Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756-048.318) sau cu o
oră înainte de începerea concertului, direct de la locația acestuia, în
limita locurilor disponibile.